Marea timpului pierdut este o alegorie plasată într-un timp și un spațiu nedefinite, care evocă realismul magic al lui Gabriel García Márquez, fiind inspirată de personajele sale. Un soldat se întoarce din morți într-un sat de la malul mării. El rememorează timpul pierdut cât timp a fost plecat, precum o mare între trecutul său și prezentul disfuncțional. Prin intermediul său, descoperim o galerie de personaje pestrițe: o trupă muzicală improvizată, un bărbat închis într-un grajd părăsit și sora acestuia, care este totodată iubita soldatului și care a jelit pierderea. Este o viziune impresionistă asupra vieților întrepătrunse ale celor ce locuiesc în spații imaginare, având la bază metafore sociale și politice.
